Despre mine | M-am născut la 6 octombrie 1955, în satul Coasta Lupii, comuna Nicoreşti.

   După clasele liceale, am urmat doi ani ca student audient la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj. Am organizat mai multe expoziţii personale la Tecuci (1980, 1995, 2000, 2003), Iaşi (1989, 1999), Galaţi (1998), Bucureşti (1998, 2000) şi Bârlad (1999, 2003).

   Am participat, de asemenea, la expoziţii de grup de la Galaţi şi Iaşi. Lucrările mele se găsesc în colecţii de stat şi private din România, Franţa, Suedia, Austria, Anglia, Israel.

   Pictura pe care o practic aparţine unei viziuni constructivist-decorative, şocând prin culoarea dusă dincolo de exaltarea fovistă, prin desenul şerpuitor al formelor şi ordonarea elementelor compoziţionale după o logică proprie.

   În legătură cu creaţia mea, criticul de artă ieşean Valentin Ciucă scria: „Mizând cu dezinvoltură pe avantajele conferite de statutul de artist cu studii libere de pictură, Mircea Cojocaru se exprimă într-un limbaj despovărat de exigenţele cunoscute la alţii.

   Imaginează compoziţii de sugestie constructivă, asociază formele angulare cu amplitudinea liniilor curbe, rezultând de aici imagini interesante.

   Accesul la idee nu-mi este refuzat şi de aceea aproape fiecare viziune are o identitate.

   Sub regim cromatic, ansamblul se remarcă prin coerenţă şi o anume glacialitate. Pictorul nu se expune prin ambiţii neonorante, ci încearcă să facă dintr-o formulă un stil”.

   Într-adevăr, pictura mea semnată „Mircea Cojocaru„ are un timbru aparte, diferenţiator, formele decorative din pânzele lui, cu o ritmică sinuoasă, dinamică, transpuse în efluvii de culoare intensă, strălucitoare, muzicală, încântă, reţin atenţia de la primul impact.

   Compuse în game de galben, roşu, verde, albastru, oranj, ocru, alb, negru, tablourile create frapează prin poetica interesantă, care mă conduc spre realizări vizuale remarcabile.

   Unele uleiuri s-au născut ca ecouri ale lecturilor din Giovanni Boccacio („Decameronul”), Jorge Luis Borges („Mă închin şi ridic lampa”), din mitologia greacă („Leda”), din Biblie („Adam şi Eva”, „Judecata de apoi”).

    Altele se numesc „Moartea Citadelei”, „Rugăciune către înger”, „Pe gânduri”, „Alergare”, „Amurg paralel”, „Ochi”, „Preludiu”, „Floarea soarelui”.

    În cele mai multe cazuri, nucleul fiecărui tablou îl constituie un element real (silueta unei femei, a unui bărbat, un cuplu, un obiect, o pasăre stilizată, o plantă etc.), dar artistul metamorfozează imaginea, o alungeşte sau o comprimă, o complică, recurge la un joc insolit de linii şi planuri, pe care le intersectează sau le suprapune, încât ansamblul nu se mai lasă lecturat cu uşurinţă.

   Desenul este întotdeauna elegant, supus unei geometrii neobişnuite, o „alternativă la geometria divină”, cum spunea pictorul Ion Ţarălungă.

   Pasta este întinsă uniform şi-şi păstrează prospeţimea, strălucirea şi forţa de a capta.

   Modernitatea picturii mele nu poate fi pusă la îndoială.